"Când eram mic copil îmi amintesc cum tatăl meu ce a fost învăţător în insulă, ne povestea multe lucruri minunate despre un vlădică ce a trăit şi a fost înmormântat în Eghina.
Anii au trecut şi Sfântul Nectarie a devenit cunoscut mai ales prin mulţimea minunilor pe care le-a făcut şi continuă să le facă pe toate meleagurile ortodoxe. Biserici şi mănăstiri s-au ridicat în numele său devenind limane de izbăvire a sufletelor îndurerate; de asemenea, mulţi creştini poartă astăzi numele său."
Gheorghios Th. Militsis
.................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................
"Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilărie foarte grea: foame, frig, singurătate, durere.
"Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseară la stapânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasa, alor mei, să-mi trimită ei. Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănut… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind, s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasie."
A pus scrisoarea într-un plic, şi pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – în ceruri”.
Dumnezeu a rânduit ca un negustor să se ofere să ducă scrisoarea la poştă, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, căci afară era frig.
Sfântul Nectarie ne învată astfel să nu întrebăm ,,de ce?”, ci să cerem ajutorul dumnezeiesc. Ne arată că nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a încălţărilor nu trebuie să ne îndepărteze de Dumnezeu. Ci cu cât mai mari sunt încercările cu atât mai mare trebuie să ne fie credinţa."
sursă: Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, Minuni
.................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................
"După ce și-a terminat cursurile din Silivria, Sfântul Nectarie a plecat la vârsta de 14 ani din satul său natal, găsind de lucru ca vânzător într-un magazin din Constantinopol.
Dorința lui de a transmite mai departe cunoștințe de suflet ziditoare, dezvoltată la o vârstă fragedă, l-a făcut ca în această perioadă a vieții sale să înceapă strângerea de cuvinte și ziceri înțelepte, de suflet ziditoare, din lecturile sale.
.................................................................................................................................................................
..................................................................................................................................................................
La vârsta de douăzeci de ani, tânărul Anastasie se
stabileşte în insula Hios, povăţuit de Duhul Sfânt, unde predă religia la o
şcoală de copii.
Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în
vestita chinovie, numită "Noua Mânăstire", primind tunderea
monahicească la şapte noiembrie 1876, sub numele de Lazăr. Mai târziu, la
tunderea în marele şi îngerescul chip al schimniciei, avea să primească numele
de Nectarie, pe care l-a purtat tot restul vieţii.
Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de
sine a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu altă armă tot aşa
de periculoasă, adică cu invidia şi gelozia din partea celorlalţi ierarhi şi
slujitori ai Bisericii de Alexandria, vorbindu-l de rău către patriarh, cum că
doreşte să-i ia locul. Aceasta a tulburat pe toţi şi a făcut să fie eliberat
din slujirea arhierească în care se afla.
Cerându-şi iertare de la toţi, a dat slavă lui Dumnezeu,
căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul Mântuitorului, Care zice: Fericiţi veţi
fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva
voastră, minţind din pricina Mea (Matei V,11). Apoi s-a retras la Atena, în
anul 1891, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea
numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului. Aici a fost câţiva ani
predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în
anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe
care îi hrănea cu cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfinţilor
Părinţi. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.
În taina inimii sale, fericitul Ierarh Nectarie era un
adevărat isihast şi un mare lucrător al rugăciunii lui Iisus, care îi dădea
multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia
neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea
întotdeauna pace şi bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi
osândirea celor din jurul său.
Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a
construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi şi ucenici, o
frumoasă mânăstire de călugăriţe în insula Eghina din apropiere, rânduind aici
viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage
definitiv în această mânăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire,
de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos,
Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare,
rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc.
Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul
Nectarie de Harul Duhului Sfânt. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau
la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul
război mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la
el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor
ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente
şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi
pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugăciunile fericitului
Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu
rugăciunile Sfântului Nectarie a venit ploaie din belşug şi au rodit ţarinile,
încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi călugări,
săraci şi bogaţi - cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe păstor şi un vas ales al
Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru
toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit
şi blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina
mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi
smerenia lui.
Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul
Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de
istorie a Bisericii, întărind tradiţia Sfinţilor Părinţi în patria sa,
împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului
Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori
şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului,
făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
Trăind ca un înger în trup, şi iubind neîncetata rugăciune,
tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la
Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a
Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui.
Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii
sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea
multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl
acuzau, atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe
toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu
icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit
ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost
dus la un spital din Atena. Dar el răbda cu tărie toată boala şi ispita,
aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţă.
După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a
dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la opt noiembrie, 1920,
izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se
numere în ceata sfinţilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult,
l-au înmormântat, după rânduială în biserica zidită de el, făcând multe minuni
de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.
Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în
mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La trei septembrie
1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica
mânăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare. Iar în anul 1961,
Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la
moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la nouă noiembrie,
devenind astfel cel mai venerat sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă.
Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul
său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj
din toată Grecia.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu